Piața În Cluj, Ana are o cameră mică. A venit aici acum trei săptămâni. Ştie doar câteva cuvinte. Cineva vine să mănânce în seara asta. Locul se închide curând. Ana intră şi vede multe lucruri. Pe masă este un ou. Ana are nevoie de un ou. Se apropie de omul de la loc. „Bună”, spune omul. „Bună”, spune Ana. Arată spre masă. „Asta, vă rog.” Omul ia apă şi i-o dă. Ana se uită la apă. „Nu.” Arată iar spre masă. „Asta.” Omul ia un lucru mare. Îl pune în faţa ei. Ana pune mâna pe cap. „Nu, nu.” Arată iar spre masă. „Asta, vă rog.” Omul râde puţin. Nu pleacă. Se uită la masă. Ia o sticlă şi o pune în mâna ei. Ana se uită la sticlă. „Nu.” Pune sticla jos. „Asta.” Omul se opreşte. Se uită la ce arată Ana. Ia oul singur. Îl ţine sus. „Ou”, spune omul. Ana se uită la ou. „Ouă?” „Ou”, spune omul. „Bine. Ou.” „Ou”, spune Ana. Omul pune oul într-o sacoşă. Apoi pune încă un ou în sacoşă. „Un ou. Şi încă un ou”, spune omul. „Nu bani.” Ana se uită la el. „Da?” „Da”, spune omul. Arată spre sacoşă. „Pentru tine.” Ana ţine sacoşa cu ambele mâini. „Mulţumesc.” Omul pune banii pe masă. „Cât?” Ana se uită la bani. „Nu ştiu.” „Nimic”, spune omul. „Gata.” Ana spune: „Da, ou.” Omul arată spre uşă. „Acum mergi acasă.” „Da. Mulţumesc.” Ana iese. Merge pe drum şi ţine sacoşa aproape. Se uită la ea. „Ou.” Ajunge la casă. Urcă încet. Nu ştie multe cuvinte, dar ştie acest cuvânt. La uşa ei, spune încă o dată: „Ou.” Vecina este sus.